Principiile de bază ale animației, formulate de luminarii Disney Ollie Johnston și Frank Thomas, cuprind 12 principii directoare menite să sporească vitalitatea și implicarea animațiilor. Aceste principii cuprind Squash și Stretch, anticipare, punere în scenă, acțiune directă și poziție, acțiune de urmărire și suprapunere, încetinire și încetinire, arcuri, acțiune secundară, sincronizare, exagerare, desen solid și carisma.

Animația „Straight Ahead” implică crearea secvențială a cadrelor, începând din punctul inițial și avansând liniar. Este folosit în mod obișnuit pentru a descrie mișcări rapide sau complicate. În schimb, animația „Pose to Pose” începe prin stabilirea cadrelor cheie, urmată de interpolarea cadrelor intermediare. Această metodă este de obicei aplicată pentru a transmite secvențe emoționale sau dramatice.

Timpul din animație conferă mișcărilor greutate și intenție. Ritmul unei acțiuni, fie că este rapid sau deliberat, modelează modul în care spectatorii percep emoțiile, intențiile sau narațiunile care se desfășoară. Cronometrarea joacă, de asemenea, un rol esențial în sincronizarea acțiunilor fizice cu sunetul sau dialogul.

Frecvența cadrelor dictează numărul de cadre afișate pe secundă în animație. O rată de cadre mai mare produce, în general, o mișcare mai lină, dar necesită mai multe resurse pentru crearea și randarea cadrelor. Ratele obișnuite de cadre includ 24, 30 sau 60 de cadre pe secundă.

„Follow Through” și „Overlapping Action” sunt tehnici nuanțate, dar esențiale în animație. „Follow Through” implică anumite elemente ale unui personaj care continuă să se miște după ce personajul își încetează mișcarea primară, imitând fizica din lumea reală. De exemplu, atunci când un personaj încetează să alerge, îmbrăcămintea și părul lui pot continua să se miște înainte din cauza inerției. „Acțiunea de suprapunere” se referă la compensarea mișcărilor care au loc simultan, dar cu ore de început distincte. De exemplu, atunci când o pasăre animată își ia zborul, mișcarea aripilor rămâne ușor în urma mișcării corpului, infuzând fluiditate și complexitate în animație. Stăpânirea acestor tehnici adâncește imersiunea spectatorului și conexiunea emoțională cu scenele animate, făcându-le esențiale pentru animatorii serioși.

Tweening-ul, derivat din „intermediare”, constituie o tehnică de animație critică folosită pentru a crea iluzia mișcării. Implică generarea de cadre intermediare care creează o punte între două imagini cheie, netezind efectiv tranzițiile pentru a crea mișcări fără întreruperi. Deși acest proces poate fi efectuat manual, numeroase soluții software de animație l-au simplificat și automatizat. Tweening-ul joacă un rol esențial în animație, asigurându-se că mișcările curg lin și par naturale. În absența cadrelor de tranziție, animațiile pot prezenta agitație și neconcordanță. Încorporând interpolarea, animatorii pot atinge un nivel de fluiditate și realism care ridică calitatea generală a animațiilor lor, captivând publicul cu mișcări realiste.